Cotidianul - Anul televizorului cu ecran plat - Bārlad Online Forum
Bārlad Online Forum  

Go Back   Bārlad Online Forum > Generalităţi > Mass-Media > Mini revista presei

Reply
 
Thread Tools Display Modes
  #1  
Old 02-14-2006, 08:21
djlyon's Avatar
djlyon djlyon is offline
Senior Member
 
Join Date: Aug 2005
Posts: 3,537
Default Cotidianul - Anul televizorului cu ecran plat

Cuvinte-cheie pentru viitorul apropiat al televiziunii: nisa si tehnologie. Raportul Deloitte Touche Tohmatsu’s (DTT) pe 2006 mizeaza pe schimbarea la fata a micului ecran si adaptarea lui la noile forme de media.

Miliardele de televizoare si adrese de Internet, vinzarile si inchirierile de DVD-uri sau abonamentele la cablu si satelit arata anul in curs ca pe o renastere a industriei media. Televiziunea creste ca un fat-frumos, iar Internetul isi pune amprenta la nivel global, conform cercetarii DTT, realizata in urma a 5.000 de interviuri cu analisti, directori si membri ai companiilor de presa din intreaga lume.

Generalistele in deriva

Eroziunea audientei de masa este o realitate pe care media traditionala nu o mai poate ignora. „Incepind cu acest an, industria nu se va mai raporta la nisa ca la un dezavantaj, ci ca la un beneficiu. Audienta fragmentata are avantajul preciziei, a publicului tinta pentru publicitate. De aceea, in 2006 o serie de practici de promovare se vor orienta catre audientele de nisa: jocuri video, telefoane mobile, televiziune prin Internet, ipod-uri“, arata studiul DTT. Dezvoltarea segmentarii nu va afecta insa puterea canalelor generaliste de a atrage milioanele din publicitate. Loialitatea consumatorilor pentru brandurile cunoscute nu va disparea peste noapte, iar personalizarea continutului media va fi intotdeauna limitata de functia ei sociala.

Marele ecran mic

Diagonala micului ecran isi va atinge limita expansiunii in 2006. Ecranele plate, de 42 de inch (106 centimetri), vor scadea sub pretul psihologic de 1.000 de dolari. Chiar daca acestea sint la mare cautare, producatorii nu ar trebui sa intoarca spatele la televizoarele obisnuite, tubul catodic pastrindu-si pozitia dominanta pe pietele in curs de dezvoltare. La polul opus al marimii, companiile vor promova si televiziunea accesibila pe telefonul mobil. Chiar daca sute de milioane de celulare vor avea tehnica necesara de a receptiona semnalul TV, doar citiva consumatori le vor urmari maximum citeva minute pe luna. In prezent, companiile producatoare mizeaza in atragerea cumparatorilor doar pe marime si pret: ecrane gigant si preturi in cadere libera. Expertii intervievati de DTT enumera, insa, alte citeva alternative de dezvoltare: designul televizorului in functie de camera pentru care este cumparat (birou, sufragerie, dormitor sau bucatarie) sau grupurile de virsta care il folosesc (cu control parental pentru minori, usor de accesat pentru adulti).

Tehnologie inevitabila

„Consumatorul nu trebuie ignorat. Diversitatea ultimelor tehnologii va duce cu siguranta la confuzia cumparatorilor. De aceea, companiile ar trebui sa mizeze pe functionalitate si nu pe superioritatea tehnologiei, care este inteleasa de prea putini oameni“, se scrie in cercetarea Deloitte. Digitalizarea va monopoliza productia in toate sectoarele media, ceea ce va duce la o scadere inevitabila a personalului pina la 50%. Chiar daca preturile reduse constituie un avantaj greu de ignorat, companiile trebuie sa aiba in vedere si punctele vulnerabile al digitalizarii: instabilitatea noilor programe, lipsa controlului asupra drepturilor de autor, atacurile hackerilor. Studiul DTT mai atrage atentia ca digitalizarea nu este doar un „refresh“ tehnologic si ca procesul presupune competente noi si continuturi adaptate radical la noile canale.

Play la feminin

Una dintre cele mai usoare predictii pentru acest an o constituie jocurile video, unde piata asteapta vinzari de console pina la 23 de miliarde de dolari. America de Nord, Europa si Japonia acopera 90% din piata de profil, iar, spre deosebire de trendul televizoarelor, unde pretul este in scadere, licentele pentru jocurile video vor ramine la fel de scumpe. Industria nu se va mai concentra insa doar asupra publicului masculin. Producatorii au anuntat deja programe pentru sexul frumos sau educationale. Analistii media sint de parere ca jocurile video pot deveni victimele propriului succes: cu cit sint mai competitive, cu atit mai mult sint vulnerabile la criticile din partea parintilor si politicienilor. Cu atit mai mult cu cit timpul petrecut de adolescenti jucindu-se este in crestere si exista precedente mortale ale acestei dependente. •

http://www.cotidianul.ro/index.php?i...ash=0acb56f7d4
__________________
Best regards,
Dj Lyon
Reply With Quote
Reply


Currently Active Users Viewing This Thread: 1 (0 members and 1 guests)
 
Thread Tools
Display Modes

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump

Similar Threads
Thread Thread Starter Forum Replies Last Post
Cotidianul - Vin masini ieftine si bune djlyon Auto 1 01-04-2006 16:50
Cotidianul - Vin masini ieftine si bune djlyon Mini revista presei 0 01-03-2006 09:52
EvZ - Traditii si superstii de Anul Nou djlyon Mini revista presei 0 12-31-2005 10:37
EvZ - O sarbatoare planetara djlyon Mini revista presei 0 12-31-2005 10:37
Cotidianul - Probleme la admitere: Romania risca sa repete anul djlyon Mini revista presei 0 12-14-2005 05:08


All times are GMT +3. The time now is 03:43.


Powered by vBulletin® Version 3.7.0
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.
Copyright © 2005 ONLINE CONTENT FACTORY SRL. Toate drepturile rezervate.
Page generated in 0.04232 seconds with 11 queries [Server Loads: 0.14 0.22 : 0.22]