EvZ - Viitorul Romaniei depinde de voi! - Bārlad Online Forum
Bārlad Online Forum  

Go Back   Bārlad Online Forum > Generalităţi > Mass-Media > Mini revista presei

Reply
 
Thread Tools Display Modes
  #1  
Old 10-26-2005, 07:31
djlyon's Avatar
djlyon djlyon is offline
Senior Member
 
Join Date: Aug 2005
Posts: 3,537
Default EvZ - Viitorul Romaniei depinde de voi!

Managementul frontierelor si problema coruptiei vor juca un rol hotarator in decizia UE de a accepta aderarea Romaniei, in timp ce restul problemelor vor avea un impact asupra capacitatii tarii de a beneficia de pe urma integrarii
(Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti)


180 de zile de munca pentru tinta 2007
Aderarea la 1 ianuarie 2007 este conditionata, in primul rand, de instrumentarea dosarelor „pestilor mari” ai coruptiei romanesti

Romania si Bulgaria au facut progrese semnificative in pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana la data preconizata, 1 ianuarie 2007. In lunile urmatoare, este insa necesara o atentie deosebita pe aplicarea reala si respectarea masurilor de reforma. Comisia Europeana (CE) va monitoriza situatia si nu va ezita sa recomande amanarea aderarii uneia sau ambelor tari pana in 2008, daca acestea sunt in mod clar nepregatite. Acesta este mesajul central al Raportului de Monitorizare pe 2005 prezentat ieri in Parlamentul European, de comisarul pentru extindere, Olli Rehn.
Pentru evitarea clauzei de amanare, eforturile autoritatilor de la Bucuresti trebuie sa se indrepte acum asupra securizarii frontierelor si a luptei anticoruptie, „inclusiv cea la nivel inalt”. Aderarea la 1 ianuarie 2007 este practic conditionata de instrumentarea de dosare ale unor asa-numiti „pesti mari” ai coruptiei romanesti.
In privinta coruptiei, concluziile raportului de monitorizare au contrastat vizibil cu declaratiile pe care premierul Calin Popescu-Tariceanu le-a acordat ziarului „Le Figaro”. Intr-un interviu publicat chiar in ziua aparitiei raportului CE, cotidianul francez il cita pe primul-ministru roman spunand ca, in tara noastra, „coruptia nu mai constituie regula, ci exceptia”.

Noi scrisori de la Bruxelles

Imediat dupa publicarea raportului, CE va trimite autoritatilor romane si bulgare, la nivel politic, noi scrisori de avertizare care vor atrage atentia asupra principalelor intarzieri.
Urmatorul raport de monitorizare, care va anunta recomandarea CE in privinta activarii clauzei de amanare, va fi publicat in aprilie sau mai anul viitor. Luna martie este termenul limita pana la care Romania isi poate indeplini angajamentele pentru evitarea clauzei.

Diagnostic european
Coruptia si administratia, marile probleme


La capitolul criterii politice, Raportul de Monitorizare al Comisiei Europene apreciaza ca Romania continua sa respecte principiile adoptate prin Tratatul european de la Copenhaga, atingand in general un nivel satisfacator de indeplinire a cerintelor comunitare. Tara noastra a facut „pasi semnificativi” pentru a rezolva neajunsurile constatate in Raportul pe 2004, cum ar fi intarirea independentei justitiei, a libertatii presei, adoptarea legilor de restituire a proprietatilor si imbunatatirea protectiei minoritatilor si a copiilor.
Mai sunt insa destule lucruri de facut. Reforma administratiei lasa de dorit fiind nevoie de completarea, imbunatatirea finantarii si, mai ales, profesionalizarea corpului de functionari publici. In domeniul justitiei, expertii Comisiei apreciaza ca reforma se afla pe drumul cel bun, dar mai sunt necesare eforturi serioase pentru implementarea ei. Raportul subliniaza ca lupta impotriva coruptiei trebuie sa fie una dintre principalele prioritati, Bucurestiul fiind atentionat „sa aplice eficient legile anticoruptie” si „sa combata coruptia la nivel inalt si din institutiile insarcinate cu impunerea legii”.
In privinta respectarii drepturilor omului, mai sunt unele probleme in ce priveste tratamentul persoanelor retinute, combaterea traficului de fiinte umane si respectarea drepturilor bolnavilor psihic si integrarea minoritatii rrome.

Sapte lumini rosii la semaforul integrarii

Desi Raportul de Monitorizare constata o serie de succese in privinta obligatiilor asumate in cele 29 de capitole de negociere din Tratatul de aderare, exista sapte capitole cu 16 subdomenii in care Comisia arata ca, la numai 14 luni de 2007, Romania se afla pe culoarea rosie la semaforul integrarii. Cele mai importante avertismente, care pot amana integrarea cu un an prin activarea clauzelor de salvgardare, sunt la capitolul Justitie si Afaceri interne. Securizarea frontierelor si combaterea coruptiei sunt cele mai stringente probleme, de a caror rezolvare depinde aderarea in 2007. Comisia are „serioase ingrijorari” si cu privire la indeplinirea angajamentelor asumate si la capitolele Libera circulatie a bunurilor, Dreptul societatilor comerciale, Agricultura, Impozitare, Politici regionale si instrumente structurale si Protectia mediului.

Apel prezidential catre magistrati

Imediat dupa prezentarea Raportului, politicienii si oficialii guvernamentali au venit in fata opiniei publice cu „partituri” prestabilite. Fara a insista asupra problemelor de fond, fiecare a incercat sa-si traga spuza pe turta proprie.

Coruptia, problema numarul 1

Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu au apreciat Raportul de tara ca fiind unul „exigent si obiectiv”. Cei doi sunt de acord ca, in acest moment, coruptia este principala problema a Romaniei si au cerut tuturor judecatorilor, procurorilor si politistilor sa respecte si sa puna in aplicare legea. „Voi continua sa exercit presiuni asupra institutiilor statului pentru ca legea sa fie aplicata si celui care fura doua gaini, si celui care fura o banca si celui care fura o oaie, si celui care fura cateva zeci de mii de miliarde, si clubului Steaua, si clubului FC Bacau, astfel ca toti sa fim egali in fata legii”, a spus presedintele Traian Basescu. El a subliniat ca problema coruptiei tine de modul in care magistratii isi fac datoria. A mai spus si ca va continua sa exercite „presiuni prin declaratii” asupra guvernului pentru ca „steguletele galbene din raport sa fie verzi”.

Ba e alba, ba e neagra

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a apreciat ca „sabia lui Damocles cu riscul de amanare a aderarii atarna inca”. Presedintele PD, Emil Boc, considera ca raportul arata „progresele de substanta” facute de tara noastra in ultimele luni. „Am incredere in capacitatea guvernului de a rezolva problemele scadente, astfel incat in aprilie anul viitor sa nu mai vorbim de clauza de salvgardare”, a afirmat Boc.
Presedintele Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, pare insa convins ca formatiunea sa are merite deosebite. „Vreau sa spun ca, daca noi nu ne comportam asa cum ne-am comportat, stabilitatea in Romania n-ar fi existat”, a declarat Voiculescu.

Totul e bine si „in grafic”

Chiar daca raspund de domenii cu probleme, ministrii justitiei, agriculturii si internelor dau declaratii care mustesc de optimism. „Angajamentele privind securizarea frontierelor sunt realizate conform graficului”, sustine ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga. Potrivit acestuia, „calendarul e respectat cu strictete in privinta masurilor de securizare a frontierelor, iar negocierea contractului cu EADS se afla in faza finala”. Ministrul nu a facut insa nicio referire la celelalte probleme ridicate de Raportul de tara la capitolul Justitie si Afaceri Interne- reforma in administratia publica si combaterea coruptiei.
Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, sustine ca, in comparatie cu Bulgaria, stam bine la acest capitol. „Pe ansamblu, aceste intarzieri nu implica activarea clauzei de salvgardare”, a afirmat Flutur.
„In domeniul reformelor justitiei am facut un salt imens: de la clauza de salvgardare cu care eram amenintati in decembrie, la niciun cartonas rosu acum. Olli Rehn a spus ca Romania a recuperat in mod impresionat in domeniul reformelor justitiei. Urmeaza faza de implementare a pachetelor de legi de catre procurori, judecatori, de Consiliul Superior al Magistraturii. Ceea ce a tinut de mine, de ministrul justitiei, s-a facut”, a declarat Monica Macovei. (Laura Gafencu, Lidia Truica, Marius Iosef, Raluca Dan)

Semaforul Integrarii

ROSU actiune urgenta:

> anti-coruptie si anti-frauda
> securizarea frontierelor
> reforma administratiei
> sistemul de achizitii publice
> protectia drepturilor intelectuale si industriale
> infiintarea agentiilor de plati pentru subventii in agricultura
> respectarea normelor sanitar-veterinare
> sistemul integrat de administratie si control in agricultura
> intarirea capacitatii administrative in domeniul fiscal
> implementarea sistemului informatic interoperabil de impozitare
> poluarea industriala
> consolidarea cadrului pentru administrarea fondurilor UE


GALBEN continuarea eforturilor:

> ajutoarele de stat
> protectia datelor personale
> cooperarea politieneasca in combaterea crimei organizate
> cooperarea judiciara
> lupta imptriva traficului de droguri si spalarii de bani
> aplicarea legislatiei vamale
> controlul financiar
> drepturile cetatenilor in privinta liberei circulatii a persoanei
> standardele de calitate in agricultura
> drepturile animalelor
> comertul cu animale vii si produse animaliere
> alinierea legislatiei audiovizualului
> managementul deseurilor si calitatea apei


VERDE suntem in grafic

> transportul
> aplicarea legilor anti-trust
> recunoasterea calificarilor profesionale
> libera circulatie a fortei de munca
> coordonarea sistemelor de securitate sociala
> sectorul bancar, plati si circulatia capitalului
> alinierea legislativa a sistemului TVA
> protectia sociala si antidiscriminare
> sanatatea si siguranta la locul de munca
> calitatea aerului si siguranta nucleara
> antiterorism, migratie si azil
> instrumente pentru protectia drepturilor omului


( http://www.expres.ro/topstory/?news_id=201373 )
__________________
Best regards,
Dj Lyon
Reply With Quote
Reply


Currently Active Users Viewing This Thread: 1 (0 members and 1 guests)
 
Thread Tools
Display Modes

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump

Similar Threads
Thread Thread Starter Forum Replies Last Post
EvZ - Viitorul Logan: monovolum 4X4 djlyon Mini revista presei 0 12-05-2005 07:56
EvZ - Chirac propune axa Paris-Bucuresti djlyon Mini revista presei 0 11-22-2005 07:40
EvZ - Monica Macovei despre convorbirea Tariceanu - Botos: „Acest telefon nu trebuia dat!” djlyon Mini revista presei 0 11-02-2005 06:41
EvZ - „Va vrem asa de mult in UE incat va impingem spre ea” djlyon Mini revista presei 0 10-31-2005 07:24
2005-10-11 - EvZ - Scheele: „Schimbarile de la PNA si CSM sunt logice” djlyon Mini revista presei 0 10-11-2005 07:38


All times are GMT +3. The time now is 16:11.


Powered by vBulletin® Version 3.7.0
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.
Copyright © 2005 ONLINE CONTENT FACTORY SRL. Toate drepturile rezervate.
Page generated in 0.04560 seconds with 11 queries [Server Loads: 0.48 0.32 : 0.35]