Gandul - Din satul tânărului care i-a omorât pe Laura şi Cristian - 700 de Dacii „pap - Bârlad Online Forum
Bârlad Online Forum  

Go Back   Bârlad Online Forum > Generalităţi > Mass-Media > Mini revista presei

Reply
 
Thread Tools Display Modes
  #1  
Old 03-13-2006, 15:42
djlyon's Avatar
djlyon djlyon is offline
Senior Member
 
Join Date: Aug 2005
Posts: 3,537
Default Gandul - Din satul tânărului care i-a omorât pe Laura şi Cristian - 700 de Dacii „pap

Din satul tânărului care i-a omorât pe Laura şi Cristian
700 de Dacii „papuc“ gonesc prin ţară după fier vechi

Răzvan POPA, Iulius CEZAR

Satul Cornetu de Vrancea e în doliu de trei zile. Viorel Duia a murit în accident de circulaţie. Nu e primul care moare strivit în maşină. Acum câteva luni, doi inşi din comunitate au fost făcuţi pulbere de un camion. Ursarii din Cornetu sunt obişnuiţi, însă, cu lucrurile astea. Ei trăiesc din căratul fierului vechi şi şase zile din şapte sunt pe şosele. Acum, însă, Duia e un fel de vedetă: a murit în accidentul în care au decedat şi Laura Stoica şi logodnicul ei.

700 de Dacii „papuc“ gonesc prin ţară după fier vechi
Cornetu e la vreo 20 de kilometri de Râmnicu Sărat. Din DN, aşezarea pare ca o grămadă de case strânse de-o parte şi de alta a unui drum rupt de hârtoape. Case sărace, cu maxim trei camere. Un lucru care te izbeşte este că puţini dintre săteni au animale în bătătură. În schimb, în curţi sunt câte două-trei Dacii „papuc”. Cel mai sărac are un „papuc” şi o căruţă. Atelajul e pentru drumurile făcute în zonă, „papucul” – să bată ţara după fier vechi. Care a reuşit în „afaceri” şi-a pus semn pe casă: pe tabla de Slatina şi-a ştanţat numele. Aşa că sunt o grămadă de case pe care scrie „Prinţişoru”. E titlu de onoare în ursărime. Ţiganii mai bogaţi şi-au tapetat bojdeucele pe dinafară cu faianţă şi şi-au pus la intrare uşi termopan de magazin. Mai departe, după ce treci de comună, drumul se rupe în două – unul duce la cimitir, altul coboară în Cornetu.

Aici e epicentrul ursărimii – neam de romi cunoscut în zonă pentru agresivitate. Se intră în sat pe o „linie” trasă prin nămol. În dreapta şi în stânga sunt maluri de pământ, din vârful cărora ţigăncile te înjură în limba lor. În sat e doliu general. La primele case e aglomeraţie, ca la stabor. Fiindcă a murit unul de-al lor, ursarii şi-au scos hainele bune. Stau în glodul satului în pantofi cu ciucuri, dintr-ăia de Turcia. Au dat pe încălţări şi cu cremă, dar se îmbibă cu motorină. Combustibilul – care pătează pământul – e de la zecile de Dacii „papuc” care blochează uliţa. E ca o divizie motorizată care a ocupat centrul, acolo unde sunt cârciuma, şcoala şi biserica penticostală. A venit toată lumea să-l petreacă pe Duia. Necunoscuţii sunt înconjuraţi imediat. Vin ursari de pe deal, din cârciumă şi alarma îi scoate din case pe toţi. Sunt îmbrăcaţi aproape la fel – pantaloni negri, pulovere roase şi geci cârpite. Unii au şi câte un fes pe cap şi zic că-l plâng pe Duia cel tânăr. Scanează maşina străinilor şi aruncă priviri rele. Etnia e bănuitoare – „o să fim scoşi vinovaţi din accidentul ăsta şi or să ne rupă afacerile”. Casa lui Viorel Duia e în cea mai săracă parte a sărăciei. Omul stătea într-un bordei scund, pus pe o colină, unde abia ajungea „papucul”. Când era încărcat cu fier vechi, ieşea tot neamul lui Viorel să împingă. Acum, în faţa casei fără număr sunt strânşi sute de ursari. Înăuntru e soţia lui Duia – o fată de 15 ani. Copilul ei – un băieţel de trei luni – a fost lăsat în grija bunicii. Tânărul a fost pus în coşciug - singurul lucru pentru care familia şi-a permis să dea banii. Tatăl lui Duia a scăpat cu viaţă. A povestit vecinilor despre necaz. Iar oamenii strânşi în curtea casei vorbesc acum despre „istoria lui Viorel”.

Cică Viorel şi „bătrânul” plecaseră la Slatina după baterii. Le cumpărau cu 5.000 de lei la kil şi le vindeau în zona Focşaniului cu 7.500. Au dormit o săptămână în maşină. Când au hotărât să vină acasă, a dat necazul. La Sineşti, cică a explodat un cauciuc şi maşina s-a dus, glonţ, pe contrasens. Asta o zice „bătrânul” care dormea pe banchetă. Mai mult nu îşi aduce aminte, dar ursarii sunt convinşi că „beleaua” a venit din cauza cauciucului. Asta pentru că Viorel avea 22 de ani, dar era recunoscut ca profesionist în ale şofatului. „Nu avea cum să adoarmă la volan. Aici, în sat, copiii sunt pregătiţi pentru cărăuşie de la opt ani”, vorbesc ursarii, care spun despre Viorel că „era pe «papuc» din copilărie“. Acum, vecinii îi compătimesc pe cei din neamul Duia. Doar atât – „că mai mult nu putem să facem. Să-i ajutăm, nu avem cum, că trebuie să dăm la copiii noştri de mâncare”. Oamenii vorbesc că, din familia lui Duia, au mai murit câţiva verişori. S-a întâmplat tot pe şosea, acum câţiva ani, la Mihăileşti, când au intrat cu „papucul” pe contrasens şi s-au făcut praf.

Ursarii spun că la Cornetu lumea trăieşte din „papuc”. Sunt două mii de suflete în sat şi 700 de Dacii „papuc”. Mai există şi vreo 30 de Iveco-uri şi câteva zeci de căruţe. Cu astea se cară fierul vechi. „Înainte, lumea lucra cu ziua la IAS. Când s-au închis, oamenii s-au împrumutat la bănci şi au cumpărtat Daciile astea. Cu ele batem România. Mergem la Oradea, la Suceava sau la Alba Iulia după fier. Câştigăm 2-3 milioane la un drum. Dar putem să ieşim şi în pagubă”, povestesc ursarii. Cărăuşii din Cornetu spun că în meseria lor au câteva reguli clare – să nu înşele, să dea şpagă la Poliţie ca să nu rămână fără marfă şi fără autorizaţie şi să calce acceleraţia în zona Afumaţi-Şindriliţa. „Acolo sunt ţiganii ăia răi, care te tamponează să-ţi fure marfa”, spun ursarii.

Chiar dacă, două zile, sute de ursari au blocat Cornetu, poliţia a acţionat ferit. Adică, nu a fost deloc în zonă. Sâmbătă, cu o zi înainte de înmormântarea lui Viorel Duia, când satul era strâns pe uliţă, la Poliţie era pus lacătul. Rămăseseră doar câteva afişe lipite pe avizier. Unul îi avertiza pe ursari că la Vincon (societatea care are viile din apropiere) paza se asigură mai nou cu ajutorul câinilor foarte agresivi. Pe un alt afiş, erau desfăşurate ultimele fapte din sat – „violare de domiciliu”, „vătămare corporală”, „lovire” sau „conducere fără permis”.

Cimitirul cu 4 benzi

În zona Sineşti-Moviliţa, Drumul Naţional 2 este un fel de cimitir cu patru benzi. Pe patru kilometri sunt 19 cruci. Pe unele sunt flori uscate, la altele mai ard candelele. Câteva ruginesc în marginea asfaltului. Vreo două sunt din piatră, înscrise cu numele celor care au decedat în accident. Curbele au crucile lor - câte două sau câte trei. La aproape un kilometru de locul unde a murit Laura Stoica, într-un şanţ, ardeau zeci de lumânări. Fusese, probabil, un alt accident fatal. Semne erau destule – un copac frânt, cioburi şi resturi de tablă. Unii şoferi opreau şi puneau aici flori pentru Laura. Locul unde murise cântăreaţa era mai înspre nord şi încă mai purta semnele puternicului impact: pete de benzină pe pământ (acolo unde fusese azvârlit Renault-ul condus de logodnicul artistei), plastic rupt, şuruburi din motor şi resturi de parbriz. Deasupra lor erau multe flori.


http://www.gandul.info/2006-03-13/reportaj/700_de_dacii
__________________
Best regards,
Dj Lyon
Reply With Quote
Reply


Currently Active Users Viewing This Thread: 1 (0 members and 1 guests)
 
Thread Tools
Display Modes

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump

Similar Threads
Thread Thread Starter Forum Replies Last Post
Cotidianul - Sate nasite anapoda: Pluton, Spermezeu, Frecatei djlyon Mini revista presei 0 03-04-2006 07:19
Gandul - Elev lovit în cap şi în testicule de un profesor al Colegiului Economic din djlyon Mini revista presei 0 02-03-2006 08:40
Gandul - Cine vede un incendiu şi nu intervine va plăti 10 milioane amendă djlyon Mini revista presei 0 01-26-2006 22:18
25-01-2006 - RevPress djlyon Mini revista presei 0 01-25-2006 00:05
Gandul - Naşul Băsescu nu s-a atins decât de-o ţuică din meniul preparat special pentru el djlyon Mini revista presei 0 01-16-2006 08:19


All times are GMT +3. The time now is 20:24.


Powered by vBulletin® Version 3.7.0
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.
Copyright © 2005 ONLINE CONTENT FACTORY SRL. Toate drepturile rezervate.
Page generated in 0.04612 seconds with 11 queries [Server Loads: 0.23 0.34 : 0.33]